Paris
London
New York
Sunday, 24 June, 2018
Last Update 12:52
12:47    |    06/03/2018

Preţul mediu solicitat pentru apartamente a urcat la nivel naţional, în februarie, cu 2,1%

Preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare la nivel naţional, în luna februarie, s-a majorat până la o valoare de 1.197 de euro pe metrul pătrat util, fiind cu 2,1% mai mare decât cel valabil la finele lunii precedente, respectiv 1.172 de euro pe metrul pătrat util, se arată într-o analiză realizată de un portal imobiliar, remisă marţi AGERPRES.

Spre deosebire de ianuarie, când tendinţa de creştere a preţurilor a fost susţinută în marile oraşe doar de segmentul locuinţelor noi, de data aceasta apartamentele vechi s-au apreciat în unanimitate. Conform analizei Imobiliare.ro, cererea s-a situat la un nivel ridicat în februarie.

Capitala a consemnat, de departe, cea mai mare creştere a preţurilor luna trecută, un plus de 2,8%,de la 1.267 la 1.302 euro/mp. Tendinţa ascendentă a fost resimţită pe ambele segmente de piaţă analizate. Apartamentele vechi s-au apreciat, însă, cu 1,4% (de la 1.187 la 1.204 euro/mp), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au scumpit semnificativ, cu 3,5% (de la 1.325 la 1.371 euro/mp).

În Braşov, preţurile au înregistrat, per ansamblu, un avans de 0,4% în a doua lună a anului, de la 1.009 la 1.013 euro/mp. În vreme ce preţul mediu solicitat pentru apartamentele vechi s-a majorat cu 1% (de la 1.009 la 1.019 euro/mp), pretenţiile vânzătorilor de locuinţe noi s-au redus cu 1,2% faţă de ianuarie (de la 1.009 la 997 euro/mp).

În evidentă opoziţie cu Bucureştiul, Cluj-Napoca este unul dintre cele două centre regionale în care aşteptările vânzătorilor s-au diminuat uşor (cu 0,2%) pe parcursul lui februarie, de la 1.463 la 1.460 euro/mp. Şi aici, cele două segmente de piaţă analizate au avut evoluţii contrastante. Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1% (de la 1.500 la 1.515 euro/mp), însă cele noi s-au ieftinit cu 1,3% (de la 1.419 la 1.401 euro/mp).

În Constanţa, apartamentele disponibile spre vânzare s-au scumpit, per ansamblu, cu 1,7%, de la 1.091 la 1.110 euro pe metrul pătrat util. La fel ca în Bucureşti, majorări de preţ au fost consemnate pentru ambele tipuri de locuinţe: cele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 1.080 la 1.095 de euro pe metru pătrat util), iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale cu 2,6% (de la 1.125 la 1.154 de euro pe metru pătrat util). Constanţa este, astfel, unul dintre cele două centre regionale în care locuinţele noi s-au scumpit în februarie.

În Iaşi, preţurile au înregistrat o scădere uşoară luna trecută, respectiv de 0,3%, de la 993 la 990 euro/mp. Apartamentele vechi s-au apreciat considerabil în perioada analizată, de la 940 la 967 euro/mp (plus 2,9%), însă avansul acestora a fost contrabalansat de locuinţele nou-construite, care s-au ieftinit cu 2,4% (de la 1.026 la 1.001 euro/mp).

În Timişoara, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 0,7% pe parcursul lui februarie, de la 1.159 la 1.167 de euro/mp. Şi pe piaţa timişoreană se poate observa acelaşi contrast între piaţa veche şi cea nouă, conform Imobiliare.ro. Dacă cea dintâi a înregistrat o creştere de 1,6% a valorii medii de listare pentru un apartament (de la 1.152 la 1.170 euro/mp), cea din urmă a consemnat o scădere de 2% (de la 1.179 la 1.155 euro/mp). AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready