Paris
London
New York
Monday, 08 August, 2022
Last Update 11:13
12:08    |    29/04/2022

Sondaj: Circa jumătate dintre români sunt deschişi la posibilitatea de a avea colegi de muncă ucraineni

Aproape jumătate dintre români (47%) sunt deschişi în a avea colegi de muncă refugiaţi ucraineni, arată rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.

Pe de altă parte, conform BestJobs, 36% dintre respondenţi au spus că nu şi-ar dori să aibă în echipă cetăţeni ucraineni, iar 17% nu au răspuns.

Totuşi, 45% din totalul celor chestionaţi afirmă că angajarea refugiaţilor ucraineni nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea deficitului mare al forţei de muncă înregistrat, în prezent, în România, în timp ce doar 16% cred contrariul. Alţi 31% spun că ucrainenii pot rezolva doar parţial problema deficitului forţei de muncă.

În ceea ce priveşte siguranţa locului de muncă, un sfert dintre români (25%) au menţionat că se simt ameninţaţi de faptul că ucrainenii ar putea să le ia locul de muncă, iar mai mult de 70% nu iau în calcul această posibilitate. În acelaşi timp, 36% dintre participanţii la sondajul BestJobs au declarat că angajarea unor candidaţi ucraineni nu ar funcţiona pentru compania la care lucrează, în timp ce 47% consideră că ar fi o opţiune bună. Dintre aceştia, 14% au spus că este în regulă atât timp cât nu sunt concediaţi actualii angajaţi, iar 31% au precizat că procesul de recrutare ar trebui să fie egal pentru toţi candidaţii şi să nu se facă discriminare.

Când vine vorba despre nevoile pe care ucrainenii le-ar avea dacă ar lucra în România, angajaţii români au menţionat, în proporţie de 47%, suportul în înţelegerea limbii, în timp ce 41% sunt de părere că ar fi util să urmeze cursuri de limba română şi/sau engleză. Alte beneficii necesare pentru angajaţii ucraineni ar putea fi suportul în înţelegerea sarcinilor de lucru (28%) şi o mai mare flexibilitate în timpul zilei de lucru, astfel încât să poată gestiona în paralel şi nevoile familiei (25%). Peste 22% sunt de părere că ar avea nevoie de consiliere psihologică.

De asemenea, dintre angajatorii care răspuns la sondaj, 40% au afirmat că principalul avantaj al unei echipe multiculturale, care are în componenţă ucraineni, este creşterea productivităţii, iar alţi 20% dintre ei văd un avantaj în diversitate, care poate conduce la inovare şi perspective diferite.

"În ciuda acestui lucru, o echipă care are în componenţă persoane ce provin dintr-o altă cultură şi dintr-un alt spaţiu geografic, în cazul acesta ucraineni, vine şi cu multe provocări. Spre exemplu, pentru 6 din 10 angajatori, bariera lingvistică este cea mai mare provocare atunci când coechipierii nu cunosc o limbă de circulaţie internaţională sau nu îşi cunosc reciproc limba. Stilurile diferite de colaborare, diferenţele privind modul de lucru şi integrarea într-o echipă multiculturală, care poate fi dificilă din cauza prejudecăţilor sau a stereotipurilor culturale negative completează lista provocărilor unei echipe care are în componenţă ucraineni", se arată în concluziile cercetării.

Totodată, şase din zece (60%) dintre reprezentanţii echipelor de Resurse Umane susţin că firma pentru care lucrează are, în prezent, poziţii deschise pentru refugiaţii ucraineni şi tot atâţia că angajaţii lor sunt deschişi la a colabora cu ucraineni în cadrul aceleiaşi echipe.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 11 - 27 aprilie, pe un eşantion de 934 de utilizatori de Internet din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, pe care utilizatorii pot găsi, în orice moment, peste 40.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare sau specialişti în dezvoltare profesională şi personală. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready