Paris
London
New York
Friday, 19 April, 2019
Last Update 17:46
01:41    |    13/04/2019

Elena Moşuc, desemnată cea mai bună soprană din lume

La finalul lunii martie, soprana de origine ieşeană Elena Moşuc a reuşit extraordinara perfomanţă de a câştiga “Oscar della Lirica”, cea mai prestigioasă distincţie internaţională a muzicii de operă, echivalentul muzical al Premiilor Oscar pentru cinematografie. Astfel, Elena Moşuc a devenit cea mai valoroasă soprană a lumii, după ce a concurat cu vedetele Anna Netrebko şi Anna Pirozzi.

Rezultatele competiţiei „Oscar dela Lirica” au fost anunţate într-o conferinţă de presă organizată la Milano, toţi laureaţii, dar şi nominalizaţii urmând să susţină un concert extaordinar la Veneţia în data de 1 octombrie 2019. Totodată, Elena Moşuc a fost desemnată de către prestigiosul site american operawire.com drept „Artistul săptămânii”.

Pe de altă parte, celebra soprană a făcut senzaţie prin rolul principal din opera Lakme, a cărei premieră a avut loc pe 28 martie la Royal Opera House din Muscat, capitalul statului Oman.

„Am lucrat enorm pentru Lakmé, chiar şi câte nouă ore pe zi pentru că producţia este absolut fabuloasă, dar foarte complicată. Decorurile au fost fenomenale, cu platforme plutitoare pe apă direct pe scenă, cu LED-uri care au presupus peste 250 de mişcări scenice, costume de vis”, a declarat Elena Moşuc în exclusivitate pentru Curierul de Iaşi.

Lakme este o megaproducţie internaţională la care au participat artişti de la Operele din Genova, Roma, Verona, Astana, Los Angeles, Sydney şi Beijing.

De asemenea, cu prilejul premierei din Oman, Elena Moşuc a fost invitata celebrului Ioan Holender, românul care a condus peste două decenii Opera din Viena, acesta intervievând-o pe artistă pentru o emisiune tv cu difuzare în Austria, Elveţia şi Germania.
 
Sursa: Curierul de Iasi 
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready