Paris
London
New York
Wednesday, 17 July, 2019
Last Update 15:30
01:41    |    28/04/2019

Romanca Elena Moşuc desemnată cea mai bună soprană din lume

La finalul lunii martie, soprana de origine ieşeană Elena Moşuc a reuşit extraordinara perfomanţă de a câştiga “Oscar della Lirica”, cea mai prestigioasă distincţie internaţională a muzicii de operă, echivalentul muzical al Premiilor Oscar pentru cinematografie. Astfel, Elena Moşuc a devenit cea mai valoroasă soprană a lumii, după ce a concurat cu vedetele Anna Netrebko şi Anna Pirozzi.

Rezultatele competiţiei „Oscar dela Lirica” au fost anunţate într-o conferinţă de presă organizată la Milano, toţi laureaţii, dar şi nominalizaţii urmând să susţină un concert extaordinar la Veneţia în data de 1 octombrie 2019. Totodată, Elena Moşuc a fost desemnată de către prestigiosul site american operawire.com drept „Artistul săptămânii”.

Pe de altă parte, celebra soprană a făcut senzaţie prin rolul principal din opera Lakme, a cărei premieră a avut loc pe 28 martie la Royal Opera House din Muscat, capitalul statului Oman.

„Am lucrat enorm pentru Lakmé, chiar şi câte nouă ore pe zi pentru că producţia este absolut fabuloasă, dar foarte complicată. Decorurile au fost fenomenale, cu platforme plutitoare pe apă direct pe scenă, cu LED-uri care au presupus peste 250 de mişcări scenice, costume de vis”, a declarat Elena Moşuc în exclusivitate pentru Curierul de Iaşi.

Lakme este o megaproducţie internaţională la care au participat artişti de la Operele din Genova, Roma, Verona, Astana, Los Angeles, Sydney şi Beijing.

De asemenea, cu prilejul premierei din Oman, Elena Moşuc a fost invitata celebrului Ioan Holender, românul care a condus peste două decenii Opera din Viena, acesta intervievând-o pe artistă pentru o emisiune tv cu difuzare în Austria, Elveţia şi Germania.
 
Soprana de nationalitate romano-elvetiana, nascuta in Romania, la Iasi, Elena Mosuc a studiat la Universitatea de Muzica George Enescu din orasul natal. A castigat mai multe concursuri internationale ( cel mai important fiind ARD Wettbewerb concursul televiziunilor germane in 1990 care i-a deschis drumul unei carieri internationale) si i s-au decernat multe distinctii si premii prestigioase. În 2005, Presedintele Romaniei i-a acordat titlul de  Ofiter al Artelor, inalta recunoastere a meritelor ei exceptionale. In 2009 a obtinut titlul de Doctor in muzica Summa cum laude la Universitatea de Muzica din Bucuresti si a fost desemnata si Femeia Anului 2009. In 2010 devine cetatean de onoare al orasului sau natal Iasi si in 2015 i se acorda OSCARUL romanesc Marele Premiu al Operelor nationale din Romania, incununand astfel cariera sa internationala de exceptie. In 2019 a fost proclamata castigatoarea renumitului si internationalului Opera Awards "Opera Star" OSCAR DELLA LIRICA ca cea mai buna Soprana.

Elena Mosuc a fost foarte atasata de Opera din Zürich, unde si-a demonstrat talentul si daruirea pentru scena in diverse roluri, majoritatea interpretate pe tot mapamondul precum Regina Noptii (interpretat de 250 de ori), Konstanze, Donna Anna, Zerbinetta, Lucia, Linda di Chamounix, Elvira, Gilda, Violetta, Mimi, Musetta, Micaela, Medora (Il Corsaro), Maria Stuarda, Nedda, Alice Ford, Lucrezia Borgia, Norma, Anna Bolena, Desdemona, Leonora (Il Trovatore), Lakmé  s.a. A fost invitata sa cante atat in intreaga Europa, pe cele mai faimoase scene internationale (la Teatrul Scala din Milano, Viena, Opera Covent Garden din Londra, Teatrele Bastille, Opéra Comique, Palais Garnier si Champs-Elysées din Paris, Roma, Torino, Venetia, Palermo München, Berlin, Hamburg, Bucuresti, Barcelona, Bilbao, Tel Aviv etc.) si in festivaluri de renume (Salzburg, Arena din Verona, Savonlinna in Finlanda, Torre del Lago Italia), cat si in SUA (la Metropolitan Opera New York si Dallas), la Muscat, in Japonia, China, Taiwan si Coreea.

A lucrat cu mari dirijori precum Sir Colin Davis, Nikolaus Harnoncourt, Christoph von Dohnanyi, Fabio Luisi, Nello Santi, Lorin Maazel, Gustavo Dudamel, Philipp Jordan,  Evelino Pido, Jordi Bernàcer, Valéry Gergiev etc si cu regizori de marca : Franco Zeffirelli, Liliana Cavani, Ruth Berghaus, Sven-Eric Bechtolf, Stefan Herheim, Mario Martone, David McVicar, Lorenzo Mariani, Graham Vick, Davide Livermore, Martin Kusej etc. Este recunoscuta ca una dintre cele mai versatile si expresive soprane ale epocii moderne.

Printre triumfurile recente se numara cateva debuturi considerate exceptionale si care i-au imbogatit repertoriul, precum Norma (Zürich, Lyon, Paris, Festivalul din Savonlinna ), Marguerite (Faust) la Zürich, Hamburg si Budapesta, Liù (Turandot) la Zürich si la Festivalul puccinian de la Torre del Lago, Mimi ( Zürich, Bucuresti), Medora (Il Corsaro) Zürich si Duisburg, Nedda ( Pagliacci ), Alice Ford ( Falstaff ), Luisa Miller ( Zürich, Napoli, Scala din Milano ), Lucrezia Borgia, Maria Stuarda (Zürich si Berlin ), Anna Bolena (concertant la Viena), Semiramide (Lyon, Paris) si Magda ( La Rondine ) in München. O mentiune speciala merita debutul sau la Scala din Milano cu rolul Violetta Valéry in La Traviata sub bagheta marelui maestru Lorin Maazel, urmand apoi tot la Scala Gilda (Rigoletto), noua productie de Luisa Miller in care Elena a avut un succes personal iesit din comun, Micaela in Carmen si Lucia di Lammermoor. Trebuie sa adaugam ultimele succese cu Zerbinetta ( Ariadne auf Naxos ) la Zürich, Festivalul din Salzburg si Bastille Paris, Lucia di Lammermoor la Barcelona, Palermo, Torino, Las Palma si Menorca, Lucrezia Borgia la Brüxelles si ABAO Bilbao, La Traviata in Malta si Atena. In 2017 punctele culminante ale aparitiilor sale pe scenele lirice internationale au fost Maria Stuarda in Genova, spectacol considerat unul dintre cele mai bune din Europa in 2017 si senzationalul succes cu dificilul rol Anna Bolena la Lisabona si Desdemona in Tokyo. Recent a avut un triumf cu rolul Lakmé la Royal Opera House Muscat. 

Pe langa spectacolele de opera si concerte, Elenei Mosuc ii place sa experimenteze si alte genuri muzicale in concerte tip crossover facand turnee cu proiectul sau Resonance si este pasionata de muzica de film realizand un superb CD L’amore è poesia  la Abbey Road Studios cu Orchestra Simfonica din Londra ( aparut in septembrie 2016 la casa de discuri Solo Musica / Sony ) si in care filmul si opera se imbratiseaza.

Discografia sa include 3 CD box – A Portrait si un CD Donizetti Heroines  publicate de Sony Classical, inregistrarea in premiera mondiala Stabat Mater de Gualberto Brunetti, With Compliments (arii de Händel acompaniata de Orchestra de Camera din Zürich), inregistrarea integrala a operettei Schön ist die Welt (Lumea este frumoasa) de Franz Léhar obtinand si premiul criticii muzicale germane pentru inregistrari, Simfonia a doua de Mahler sub conducerea lui Valéry Gergiev, opera integrala La Rondine aparuta in 2017 si ciclul de lieduri cu orchestra Tragédie d'amour apartinand compozitorului elvetian Emile Jacques-Dalcroze . precum si numeroase DVD-uri cu productii de opera cum sunt Rigoletto, Flautul Fermecat, Ariadne auf Naxos, La Bohème si Lucia di Lammermoor. O mentiune particulara merita interpretarea sa in filmul The Genius of Mozart (Geniul lui Mozart) realizat de BBC si participarea artistei de doua ori la Gala FIFA transmisa in direct in toata lumea in peste 120 de tari. In aprilie 2018 a fost publicat noul sau CD Verdi Heroines la casa de discuri Solo Musica / Sony.

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready